luni, aprilie 29, 2024
9.7 C
Tórshavn

Norvegia si Spania sunt gata să recunoască un stat palestinian independent. Guvernele lor așteaptă doar momentul potrivit

Must read

Recunoașterea Palestinei ca stat independent se află pe agenda de lucru a Guvernului Norvegian, a anunțat vineri, 12 aprilie, premierul acestei țări, Jonas Gahr Støre. Prezent la conferință, primul ministru spaniol, Pedro Sanchez, a declarat că și țara sa este de acord cu acest lucru.

„Norvegia este pregătită să ia o decizie cu privire la recunoașterea unui stat palestinian”, a spus premierul Norvegiei, iar omologul său spaniol a replicat: „Spania s-a angajat în mod public să recunoască un stat palestinian cât mai curând posibil, atunci când condiţiile vor fi întrunite şi astfel încât să aibă cel mai pozitiv impact posibil asupra procesului de pace”.

În conferința comună a celor doi premieri, Jonas Gahr Støre a mai spus că: „Această decizie trebuie să fie luată în funcţie de moment şi context, în strânsă coordonare cu ţările care împărtăşesc aceleaşi idei. Nu am stabilit un calendar precis”.

mai mult la  Ziare.com Două țări europene sunt gata să recunoască un stat palestinian independent. Guvernele lor așteaptă doar momentul potrivit


Descoperă mai multe la Føroyar | Færøerne | Insulele Feroe

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Føroyar | Færøerne | Insulele Feroe

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura